Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. OK

Centrul comercial Sun Plaza

Sun Plaza – Destinație de senzație  – 170 de magazine, zona dedicată food & fun cu acces facil

Tu de câtă strălucire ai nevoie? Hai, încă un pic!

În mainstream începutul a fost timid, cu oje cu sclipici și farduri de pleoape glittery, bune doar pentru ocazii speciale. În ultimii ani moda texturilor shiny, a paietelor și pietrelor prețioase lipite pe piele a explodat. De pe podiumurile prezentărilor de modă sclipiciul și ștrasurile au ajuns în makeup-ul de zi cu zi (pentru cele mai nonconformiste), sau cel puțin în machiajul de ocazie – pentru petreceri, festivaluri, ieșiri în oraș.

Cât și cum ar trebui să purtăm când e vorba despre produse de machiaj glittery? Avem pentru voi câteva recomandări!

glitterDacă preferi make-up-ul discret sau ai zile în care îți dorești să arăți diferit, fără un motiv special, fă o vizită magazinului The Body Shop. Încă mai găsești The Sparkler Gold, un produs în ediție limitată din colecția Winter Trend. The Sparkler Gold se aplică într-un mod original, cu ajutorul atomizorului care distribuie perfect particulele sclipitoare, creând o textură delicată. Îl poți folosi pe pomeți și pe decolteu, peste fondul tău de ten obișnuit, sau îl poți aplica pe păr, pentru un aer de zână!

Când să-l folosești: când ai chef!

Când să-l eviți: dacă te duci la un interviu pentru un job sau prima oară în vizită la părinții lui.

Pentru un efect dramatic și culori pe alese intră la NYX Cosmetics. Pe noi ne-au sedus produsele din gama Metallic Glitter, pulbere de sclipici în nuanțe și granulații diferite, numai bune să fii remarcată chiar și-atunci când te dai cu skateboard-ul pe Calea Victoriei!

nyxCând să-l folosești? Când ieși în club, la un party pe malul mării sau ca să-ți completezi look-ul la o petrecere tematică.

Când să-l eviți? La lumina zilei; dacă nu ești la un festival de muzică, s-ar putea să fie puțin overboard.

Poți să aplici glitterul și peste rujul de buze, pentru un efect original. Amintește-ți, totuși, că moderația este cheia armoniei și nu pica în capcana ”prea mult”-ului: fie subliniezi cu sclipici ochii și pomeții, fie buzele. Toate în același timp…hmmm, nu recomandăm!

Mai avem un pont: la Sephora găsești ștrasuri pentru machiaj. N-o să le vezi pe site, dar întreabă în magazin și o să descoperi șstrasuri în diverse forme, mărimi și culori. Sunt produse de Swarowski și au marele avantaj că le poți refolosi, cu adezivul potrivit.

Când să le folosești? La orice ocazie specială. Respectă aceleași reguli pe care le aplici și în machiaj, lasă-te ghidată de imaginație și vei obține un look de neuitat.

Când să le eviți? Eh, de când pietrele prețioase și semiprețioase sunt folosite și pe post de ”beauty marks”, cum erau alunițele pe vremuri, ne e greu să găsim o ocazie căreia să nu i se potrivească. Atât avem de zis: ziua rezumă-te la o singură pietricică, maxim două, aplicate în zona ochilor.

Noi ne oprim aici. Deocamdată! Dar tu ești liberă să explorezi și alte trenduri glittery. Pistrui aurii, pulbere argintie pe o gambă bronzată, oh, sunt atâtea alte utilizări pentru praful ăsta de zâne! Îți dorim inspirație!